CONCORDIA 306 SE

Erbicid sistemic selectiv pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din culturile de cereale

Substante active: 6,25 g/l Florasulam + 300 g/l Acid 2,4-D

PROPRIETĂȚI FIZICO-CHIMICE: CONCORDIA® 306 SE este un erbicid complex, formulat ca suspoemulsie, cu un conținut de 6,25 g/l florasulam și 300 g/l acid 2,4-D (sub formă de ester 2-etil hexilic, 452,4 g/l). Se prezintă ca o suspensie omogenă, de culoare alb-opac, cu un miros caracteristic.

MOD DE ACȚIUNE: CONCORDIA® 306 SE este un erbicid sistemic selectiv, desemnat pentru aplicarea în postemergență la culturile de cereale, pentru combaterea unui spectru larg de buruieni dicotiledonate anuale și perene.

Florasulam este o substanță activă aparținând unei grupe chimice (1,5 triazolo-pirimidin-sulfonanilide) cunoscută pentru inhibarea enzimei acetolactat sintază (ALS). Simptomele apar în prima fază în regiunea meristematică superioară a plantelor, sub formă de cloroză și necroză. Uscarea completă a buruienilor poate avea loc în 7-10 zile, în condiții pedoclimatice normale, dar poate dura până la 6-8 săptămâni în condiții mai puțin ideale.

Acidul 2,4-D este un erbicid sistemic selectiv, de tip fenoxi. Acționează asupra procesului de creștere cauzând anomalii în structura buruienilor, conducând ulterior la necrozarea acestora. Este absorbit în special prin frunze și translocat către meristem.

INSTRUCȚIUNI DE FOLOSIRE: CONCORDIA® 306 SE se aplică postemergent, în primăvară, când atât cultura de interes, cât și buruienile sunt în faza activă de dezvoltare. Se aplică un singur tratament cu CONCORDIA® 306 SE pe cultură și pe sezon. Momentul optim pentru aplicarea tratamentului este la BBCH 12–32 al culturii de interes (2 frunze până la apariția celui de-al doilea internod), iar buruienile trebuie să nu depășească 20 cm. În timpul efectuării tratamentului se va evita dispersarea soluției pe culturile învecinate. Cantitatea de soluție este de 250 – 400 l/ha, iar aplicarea se face uniform pe toată suprafața, cu mijloace terestre specifice erbicidării culturilor de câmp, bine reglate, în absența vântului. Eficacitatea produsului poate fi diminuată dacă tratamentul se aplică înainte de, sau în timpul unei secete prelungite. Nu recomandăm efectuarea tratamentului la o temperatură exterioară sub 8°C sau peste 25°C, precum nici în condiții de îngheț. Aplicat conform dozelor recomandate și în condiții normale de climă, produsul nu produce fenomene de fitotoxicitate.

SPECTRU DE COMBATERE: Printre buruienile dicotiledonate combătute de ericidul CONCORDIA® 306 SE se numără: Mușețelul ( Matricaria spp.), Turița ( Galium aparine ), Pălămida ( Ciursium arvense ), Știr sălbatic ( Amarathus spp.), Ambrozia ( Ambrosia artemisiifolia ), Romanița de câmp ( Anthemis arvensis ), samulastra de floarea soarelui ( Helianthus annuus ), Troscot ( Polygonum spp.), Albăstrea ( Centaurea cyanus ), Loboda ( Atriplex spp.), Rocoina ( Stellaria media ), Susai ( Sonchus spp.), Muștar sălbatic ( Brassica spp.), Spanac sălbatic ( Chenopodium spp.), Mac ( Papaver rhoeas ).

COMPATIBILITATE: Produsul CONCORDIA® 306 SE poate fi compatibil cu multe dintre erbicidele folosite în mod curent în România la culturile omologate. Nu amestecați niciodată produsele fără a consulta tabelele de compatibilitate și a efectua în prealabil teste de compatibilitate.

TIMP DE PAUZĂ PÂNĂ LA RECOLTARE: Nu este necesar a fi stabilit, acesta este acoperit de perioada de vegetație.

Spectrul de combatere: Buruieni dicotiledonate anuale și perene

Doza de aplicare: 0,4 – 0,6 L/ha Postemergent

Momentul aplicării: BBCH: 12 – 32 (2 frunze până la apariția celui de-al doilea internod)