GALERA SUPER / EFFIGO S

Galera Super este erbicid postemergent, cu aplicare foliară, pentru combaterea excelenta a buruienilor dicotile anuale și perene din culturile de rapiță și muștar. Galera are acțiune dublă: de contact, datorată picloramului și sistemică, datorită clopiralidului.

MOD DE UTILIZARE:

Produsul se aplică prin stropire, primăvara, la începutul perioadei de vegetație, înainte ca mugurii florali să fie vizibili, dar după apariîia frunzelor culturii. Se aplică atunci când temperatura aerului depașește 8°C. Nu se aplică dacă a fost înghet în noaptea precedentă sau dacă este anunțat îngheț. Nu este spălat de ploaie la 2 ore de la aplicare. Nu se aplică tratamentul în condiții de vânt, pentru a evita împrăștierea produsului pe alte culturi decât cea de rapiță sau muștar, întrucât produsul poate provoca daune celorlalte culturi cu frunza lată. În condiții de secetă, efectul sistemic al produsului poate fi diminuat.
Produsul poate restricționa rotația culturilor în condițiile lipsei umidității din sol, precum și pe solurile sărace în materie organică (condiții în care degradarea produsului în sol se face mai greu). În condițiile amintite se recomandă atenție sporită, dacă se dorește ca urmatoarele culturi să fie leguminoase, solanacee sau composite (mazăre, fasole, lucernă, salată, tomate), întrucât acestea sunt foarte susceptibile la reziduurile de picloram din sol. De aceea, în condițiile solurilor sărace în materie organicaă și in condiții de secetă excesivă, se recomandă o rotație clasică, cu culturi monocotiledonate (cereale sau porumb).
În caz de cultură calamitată tratată cu Galera Super, se pot semăna pe același teren, în același sezon, cu cel puțin o lună după tratament și cu arătura terenului următoarele culturi: rapiță de primăvară, muștar, varză transplantată, cereale păioase sau porumb.

1. Pe un teren care a fost tratat în toamnă cu Galera Super pot fi înființate următoarele culturi:

Toamna anului calendaristic următor: cereale, muștar, rapiță.

2. Pe un teren care a fost tratat în primăvară cu Galera Super pot fi înființate următoarele culturi:

Toamna aceluiași an: rapiță de toamnă, cereale de toamnă.

Primăvara anului calendaristic următor: rapița de primăvară, muștar, varză, cereale, porumb, sorg, în, sfecla de zahăr, sfeclă furajeră, morcovi, tomate, cartofi, floarea soarelui, fenicul. Nu mai devreme de 14 luni de la tratamentul din primăvară: soia, mazăre, fasole.
După aplicarea produsului și până la recoltare trebuie să treacă 75 zile.
Volumul de apă utilizat pentru prepararea soluției de stropit este de 200-400 l/ha.

Plante tratate: Rapiță, Muștar.

Buruieni combatute: Matricaria spp. (mușetel), Anthemis spp. (romanița), Cirsium arvense (pălămida), Galium aparine (turița), Sonchus spp. (susai), Centaurea cyanus (albăstrița), Taraxacum officinale (păpădia), Galinsoga parviflora (busuioc sălbatic), Senecio vulgaris (spălăcioasa), Polygonum convulvus (volbura), Fagopyrum tataricum (hrișca tătărască), Fumaria offininalis (fumarița), Solanum nigrum (zârna), Trifolium spp.

Compatibilitate:  Galera poate fi aplicat în combinație cu alte produse: fungicide, erbicide, insecticide, fertilizanti foliari și regulatori de creștere, dacă recomandările de pe eticheta produselor nu restricționează acest lucru.